Noaptea fulgerului alb

Noaptea fulgerului alb

Cerul rosu de la soare,
Stralucea la miaza-noapte.
Prevestea sa vina ploaie,
Picaturi ca niste soapte.

Nu trecu decat o ora,
Pana ce s-a innoptat.
Norii negri plini de ploaie,
Peste tot s-au asezat.

Parca la un semn ,din ceruri,
Cineva a fulgerat.
S-a facut lumina mare,
Si un zgomot infundat.

Incepu sa pice ploaia,
Si sa bata vantul tare.
Toti copacii incepura ,
Sa se pune in miscare.

Picaturile de ploaie,
Biciuiau ferestrele.
Iar furtuna dezgolise
De pe case ,crestele.

Pe o pajiste ramase,
Un cal singur ,cu par dalb.
Il lovise-un fulger mare-n,
Noaptea fulgerului alb.

In apararea lui Eminescu

In apararea lui Eminescu

Sunt acum persoane , care,
Din invidie şi ură,
Vor să-i dea lui Eminescu,
Două palme peste gură.

De invidie şi ură,
Dau dovadă acei care,
N-au nici suflet, nici cultură,
Nici dreptate, nici valoare.

Eminescu e Titanul,
În proză şi poezie,
Aşa cum şi Caragiale.
E Titan în comedie.

Mulţi ar vrea acum să-l pună,
Sub Nichita şi Sorescu,
Sau să-l facă şi mai mic
Decât este Păunescu.

Când Vieru recita,
Poezii de Eminescu,
Ori de Blaga, de Nichita,
Ori de marele Sorescu,

Radia numai iubire
Şi punea stavilă urii,
Lacrimile ajungându-i,
Aproape de colţul gurii.

Toţi miticii din cultură ,
Vor face degeaba val,
Eminescu va rămâne,
Pentru noi ,Universal.